Prima iubire

In urmatoarele cateva postari, daca nu va suparati, am sa scriu despre trecutul meu. L’am tinut strans la piept pana acum, dar simt ca nu mai pot sa pastrez atat de multe secrete despre mine. Sacul acum are colturile rupte si in curand se vor risipi toate amintirile, daca nu le impart celorlalti.

Primele amintiri din liceu incep cu tine. Cu prima persoana pe care am iubit’o vreodata sincer. Inca din clasa a 9-a, cand inevitabil am trecut prin perioada hippie (I love pink and pink loves me), era cineva in banca din spate, cineva a carui sclipire m’a facut sa nu’mi dezlipesc sufletul de pe acel copil. Acel copil erai tu.

Nu am sa uit niciodata cand, in prima zi de liceu, mi’ai vorbit despre cum “ti se scurge viata printre fisurile degetelor”, despre ultima carte de Eliade pe care ai citit’o, despre cum soarele iti bate in pleoape in fiecare dimineata.

Dar in ziua aceea nu am stiut cat de mult insemnai pentru mine. Am si acum inelul de la tine. Cele 2 masti ale teatrului. Il port tot timpul si sunt mandra cand cineva imi spune “cat de fain e!’. Zambesc in interior gandindu’ma ca acum esti parte din mine. Pentru ca stiu ca o molecula din tine inca este prinsa de acel argint. Si vesnic o voi duce cu mine printre brazi verzi, printre studiouri reci, printre strazi murdare, printre maluri azurii.

Cand merg la plaja, esti mereu acolo. Cand merg pe strada, esti mereu acolo. Cand merg acasa, esti mereu acolo, cu mine, langa mine, in mine.

Draga si scumpa mea Olguta, nimeni nu stie cum tu veneai la mine acasa si impreuna ne topeam in umarul celeilalte ascultand Placebo. Nimeni nu ne’a vazut cand stateam impreuna pe acelasi leagan din spatele blocurilor si chicoteam gandindu’ne la cat de mica era profa de istorie. Nimeni nu stie cat eram de indragostite de Fat Frumos din White Horse, care dansa ca nimeni altul, cu bucle mirosind a cappuccino, sclipind in lumina firava a frigiderului de langa bar. Nimeni nu stie cum, in fiecare noapte, te afundai in povesti de dragoste, in lumea cartilor si a viselor neimplinite. Nimeni nu stie mai bine decat mine, cat de frumos stiai sa iubesti! Doamne, eram atat de indragostita de tine, stiai?

Eu te tratam cu raceala. Dar simteam cum inima ta ma incalzeste si toata gheata mea sclipeste’n izvorare calde. Nu intelegeam de ce vrei sa’mi intrii in suflet, nu vroiam sa te las, eram egoista si ma vroiam numai pentru mine. Dar in ziua aceea… in ziua aceea, cand m’ai imbratisat, am plans in interior, rauri rauri. Ti’am simtit inima batand si nu mi’a pasat cine erai, te vroiam numai pentru mine.

Si cand ai murit… m’am bucurat. De ce? Am plans ca te’am pierdut din viata mea definitiv. Dar eram bucuroasa. De ce? Nu intelegeam de ce, si nopti la randul mi’am taiat din venele amintirilor, ca sa pot sa inteleg. Acum insa stiu. Stiu de ce. Pentru ca tu esti acum cea mai frumoasa amintire a mea, ce ma vegheaza constant. Doar asa, in forme transparente de inger, doar asta te puteam avea doar pentru mine, vesnic alaturi de mine. Doar asa nu ma puteam niciodata desparti de tine! Acum esti in mine. Esti eu.
Te iubesc.

Pe 16 decembrie ai fi implinit 22 de ani. Ce ai fi facut? Ai mai fi fost Olguta mea? Ai fi fost Olguta altuia. Poate a unui barbat. Poate a unui teatru. Poate a parintilor. Dar Olguta mea? Ai trait prin carti 100 de ani. Ai fost pe rand politista, doctor, actrita, amanta, copil al strazii, psihopat. Acum traiesti prin mine, si cartile mele au ars. Muzica mea s’a sters. Desenele mele s’au evaporat. Totul despre mine acum este un tumult constant de nesiguranta.
Iarta’ma.

Si Adelina este acum langa mine. O simti, o auzi cand ne intalnim. A uitat sa mai viseze, dar e tot “Cho-cho” a noastra... Iar mama ta e si ea bine, rezista. Dar eu am rengat’o. Iarta’ma. Piesele noastre de teatru. Nu si le mai aminteste nimeni. Doar noi 3. Pijamalele tale inca le mai port. Sunt asa de dulci. Ursuletul, biberonul, coditele tale blondine, inca le mai vad in vise uneori. Bebelusa mea. Singurica singurica? Iar Damian inca mai fura noptile domnitei Popescu. Misule, Misule, ti’o fura, ia’ha, iar zvonuri cu divorturi ah? * Hihi, inca’mi mai amintesc parfumul costumului lui Blago, mustata lui “Damian” si cum sa uit palaria ta caraghioasa si margelele rosii?!

Dar nu mai pot scrie frumos ca inainte. Nu mai pot visa ca inainte. Nu mai pot desena ca inainte. Nu mai pot asculta muzica la fel ca inainte. Nu mai pot iubi ca inainte. Tu ai fost prezenta in cele mai frumoase momente ale vietii mele. Acum sunt… sunt altcineva.

Asa ca ia’ma de mana, sa mergem impreuna la locul nostru de joaca, sa aruncam cu scoici in mare, sa dansam pe Pantera. Haidem, iubire. Sa mergem.

*Piesele de teatru o sa le scriu cat de curand posibil pe blog, ca sa intelegeti aluziile.
**Si am sa mai scriu si una din creatiile Olgutei in curand.