La Taclale

O alta amintire din liceu este locul in care am “crescut” – La Taclale. Pentru toti din generatia mea La Taclale era acel loc unde te putei intoarce de fiecare data cand ceva nu mergea bine. Cand prietena te parasea pe motiv ca nu mai esti baiatul de care s’a indragostit. Cand te dadeau afara de la scoala pe motiv ca ai prea multe absente. Cand erai pur si simplu prea deprimat(a) sa te mai poti hotari cine esti… La Taclale era mereu cineva care sa’ti ofere o bere si o vorba buna.

De la glumele ardelenesti ale lui Luci si pana la Cemetary Gates al lui Mihai, de la mesele vechi, scorojite, tatuate, pana la chitara bas agatata’ntr’un colt, totul in Taclale era mai frumos decat acasa. Zilnic, cand scapam de la scoala. In weekend. In vacanta. De sarbatori. La nunta (Taclalele era vis-à-vis de Casa Casatoriilor). Dupa ce veneai de la plaja. Cand te duceai spre facultate. Oricand, Taclalele iti oferea o priza unde “te puteai pune la incarcat”.
De la zile de nastere, la concerte cu pustii din cartier. De la filmele “jmechere” pana la revelioane, Taclalele era pur si simplu acea bula in care, daca intrai, timpul se opera, grijile scadeau, numarul prietenilor crestea, soarele rasarea si apunea fara ca tu sa realizezi ca de fapt totul e o fuga spre moarte.

Taclalele a murit si el.